﻿LITERATORUL
Duminecă, 23 martiῠ 1880

Cele din urmă gândirῘ ale luǏ Weber

Sὀrele cobora încet valea cerească. LungῘ raze întârziate se furișeῠ printre grile în interiorul camereῘ, rӗsfrângėnduse, din stâlpiǏ ceǏ lustruiți de palisadru, pe tapetul aurit al pereților.  In fundul  camereǏ, anticul pat îșῘ înălța colὀnele cu late pervazurῘ poleite și micῘ cariatide de bronz. Perdelele marῘ de acelaș desen cu părețiῘ, lăsaῠ să străbată, printre ițele de mătase, adormita privire a sὀreluῘ. Ῐ
Pe pernele patuluῘ, în fund, odihnea o figură palidă, ostenită de lunga așteptare a mὀrteῘ.   ̶ VaῘ, celebra frunte, cum o umilise de mult durerea! Un braț alb trecea pe sub cap, părėnd că vrea să apere acel adăpost de geniῠ contra profanațiuneῘ. OchiῘ eraῠ abia închișῘ. Pe sub pielița transparentă a tėmplelor, se vedea cum alerga cugetarea, delicată, armoniὀasă... ̶ Din când în când buzele formaῠ la extremități douė scobiturῘ, în umbra cărora se pierdea un zîmbet fin. Bolnavul visa :
Visa la trecuta luῘ fericire. I se părea că vede o umbră..., ce lua forma pămėnteană de femee și care venea, abia atingênd covorul, lângă patul lui. O..., dulce vis al adolescențeῘ, cât ești de neperitor...
Femeea se apropiă; dete perdelele  la o parte; își plecă fața spre figura bolnavului și printre lungile’I gene, se uită adânc, adânc... ca și cum ar fi voit să înțelėagă gândirea aceleῘ nobile frunțῘ. Dupė aceia își lipi buzele de dênsa, se uită âncė o dată la bolnav și se retrase ușor. 
Lângă pat se afla deschis un piano, lucrat în lemn de roză. La mijlocul luῘ, un portret de femee se pierdea sub câte-va frunze sculptate ce’l încadraῠ. Umbra se uita la dânsu; era tocmaῘ portretul ei. Ingenuchiă înaintea pianului si rėmase câteva minute cu capul în mâῘnῘ. Se sculă apoi și se ’ncercă să cânte. Atinse câte-va acordurῘ, în surdină, duleῘ... ca cea din urmă rugăciune a uneῘ victime și...
De-odată un braț uscat eși de sub perdele și se întinse către scaunul pianului ca și cum ar fi voit să prinză pe cine-va. 
Bolnavul nu maῘ visa. Mâna se lovi de clape și se retrase încet sub perdele. Tăcerea fu întreruptă de nota pe care o dete clapa atinsă... In cameră se’ntuneca...
După câte-va minute, mâna apăru iarăși și se plimba pe notele din bas, căutând un dulce cântec, dulce...dulce... armonios...
Eraῠ cele din urmă gândiri ale luῘ Weber scrise dupӗ un vis. 

Duiliu Zamfirescu.


REVISTA THEATRALA

   N'am avut spaţiu de a da seamă în numĕrul trecut de Călĕtoria luĭ „Hagi Nedelcu“ localisare a  pieseĭ luĭ Labiche  „Le voyage de M. Perrichon“. Traducătoriĭ, dd. Săulescu și Marescu, sunt doĭ tinerĭ care au avut bunul simț de a nu pune spiritul lor în locul spirituluĭ luĭ Labiche. Au intercalat ênsĕ în mod fericit o scenă luată din  „Le bourgeois gentilhomme. “
        D. Millo ar fi trebuit sĕ joace rolul luĭ Hagi Nedelcu. L'ar fi accentuat cel puțin în înțelesul bufon, pe când  d. Panu nu-l face nicĭ serios cum l'a înţeles Labiche, nicĭ bufon.
        D. Notara (amorezatul) ne-a displăcut de astă dată, şi-l rugăm sĕ pue maĭ multă viaţă în accentul sĕu. D. Costescu care făcea pe cel-alt amorezat , a fost bine. D-na Frosa Sarandi n'avea - cum 'ĭ este obiceiul  - jocul rolului sĕu.
        D-ra Bârsescu a avut un rol mic, din care n'avea ce face.  D. Sfetescu a împlinit satisfăcĕtor micul rol al luĭ Postuleanu. Dar triumful sereĭ a fost pentru d. Hagiescu, care, într'un rol secundar, 'șĭ-a atras atenţiunea săliĭ, reuşind minunat un typ à parte. Vrem a vedea pe d. Hagiescu în rolurĭ maĭ importante, pe care succesul sĕu ne este o garanție că va ști a le interpreta într'un mod fericit.

B. Florescu.


Representațiunĭ estraordinare
       
       Avem o noutate bună sĕ anunțăm publiculuĭ:
       D-na Aristița Romanescu și d. Manolescu sunt trămișĭ de Maria Sa la Paris spre a studia arta theatrală, în care s’au distins în Bucureștĭ prin muncă și neîncetat progres. D-ra A. Bârsescu merge cu aceia-șĭ țintă în Italia. La 30 Aprilie, d-na Romanescu , La 2 Maiu d-ra Bârsescu vor da representațiunĭ estra-ordinare cu scopul de a-șĭ mări fondul. Sperăm că publicul va voi sĕ contribue la aceste representărĭ, căcĭ ar fi a contribui oarecum la adevĕrata fundare a theatruluĭ. O sperăm cu atât maĭ mult cu cât programul e frumos.
-	30 Aprile – Sala Boss 1- Repreznitațiunea d-neĭ A. Romanescu.
Acrobatul, 1 act. ˗ D. Wiest, va esecuta Corbul Român și o elegie pe un violon cu o singură coardă. D. Millo va zice o canțonetă, d. C. Dimitriadi Vara la țară ; d. M. Dimitriadi, Accente intime, de Macedonski, și d-na Romanescu, Harpista, de Duiliu Zamfirescu. Spectacol se va termina prin Femeia trebue sĕ-șĭ urmeze bărbatul, I act, jucat de d-niĭ Manolescu, Hagiescu, Costescu și d-nele Romanescu și Pătrașcu.
-	La 2 Maiu – Sala Bossel. – Representațiunea d-reĭ A. Bârsescu. – Sora lui Jocris, I act, jucat
de d-niĭ Mateescu , Notara , Sfetescu, d-rele Alessandrescu și Christescu. D. Cairetti va zice Maria de Ruden, romanță ; d. C. Notara va zice Christof Columb; d. Millo, Kera Nastasia ; d-ra Bârsescu, Maria Antoineta. D. C. Dimitrescu va esecuta un solo de violoncel. Spectacolul se va termina prin Margot Contesă , comedie- vodevil, I act, jucat de d-niĭ Notara, Sfetescu, Mateescu , Rașian, și d-rele A. Velner și A. Bârsescu.


revista Literatorul, duminică, 3 Februaru 1880

DAŢI SĂRACILOR

Daţĭ săracilor în toate timpurile: daţi-le maĭ ales în timp de iarnă. Căsuţa e pe jumĕtate îngropată sub zăpadă. Fereastra e lipită cu o hârtie, care sbârnăe la vĕnt; pe coş abia ese niţel fum.
Bĕtrâna bunică tremură sub un zăblău numai sdrenţe în patul pe care a pironit’o boala. Douĭ copiĭ, douĕ umbre, plâng trântiţĭ lângă dĕnsa. Unul dice: „Mi-e frig”, cel-alt şopteşce: „Mi-e fóme, mamă.” Muma copiiilor, de şi tênĕră, a îmbĕtrânit de nevoĭ şi grijĭ, de când a rĕmas vĕduvă. Ne maĭ avênd nici o speranţă, ea şeade pe o laviţă, cu capul rezemat de mână, cu o privire stranie şi întunecată. Bĕtrâna se înfiorează; ar vrea şi n’ar vrea să-ĭ ghicească gândul. Ce n’ar face o mumă pentru a-şĭ scăpa copii? Uşa dĕrăpănată e împinsă. O dómnă, un domn se arată. Mila e scrisă pe faţa lor. Eĭ aduc de mâncare şi banĭ. 
Eată copii scăpaţĭ de mórte, póte şi muma lor de ruşine. Oh! daţĭ sĕracilor în toate timpurile; daţi-le maĭ ales în timp de iarnă.

B. Florescu


MISERIA

     “In întrul casiĭ zăpada a pătruns si sloiurĭ de ghiață staŭ atârnațĭ pe zid, soba e rece: prin ferestruile sparie pătrunde crivĕțul șuerând. Uă femeă palidă, tremurând cu ochiĭ stinșĭ stă ghemuită pe un pat așternut cu pae mucede. Iară in jurul eĭ copilașiĭ cu fețele învinețite de frig iĭ cer de mâncare; ea mângâie pe fie care și lacrimile eĭ înghiață pe obrajiĭ lor.  Unul din copiĭ e aproape se scape de atâta suferință, muma e desperată, cineva bate în ușă: un strein intră, pare uimit la vederea tablouluĭ de miseriă, pune o pungă pe messcioară si ese cu lacrimĭ in ochĭ; muma, nebună de bucurie, roagă cerul pentru fericirea luĭ.”                   
                                                                                                M.Dimitriedi


REVISTA TEATRALA

  Dupĕ Daniel Rochat, în timpul în care se făceaŭ repartițiunile comedieĭ Bucuria Caseĭ theatrul s’a indeletnicit cu vechiul repertoriŭ. S’aŭ jucat melodrama Monastirea de Monte-Castro și Două Orfeline;
  Fără a insista asupra acestor piese, aducem omagiile noastre de respect și de admirațiune d-neĭ Efrosina Popescu. Atât în rolul mumeĭ nefericiteĭ călugărițe cât și în acel al mumeĭ sĕrmaneĭ cerșetoare, d-na Popescu a fost la înălțimea sciințeĭ sale dramaticɘ.
  Marțĭ și Joi s’ a dat “Bucuria Casiĭ.”  Bună traducere, afară de câte-va scrântelĭ, ca maritagiu pentru căsătorie, etc. Piesa e minunată prin situațiunĭ vesele, prin altele mișcătoare, și e pornită din inimă. Nimicŭ maĭ greŭ, de sigur, de cât de a ne arĕta pe o fetiță de vr’o 17 anĭ,  făcêndu-se intermediarul pentru a reapropria unul de altul pe părințiĭ sĕĭ despărțițĭ de maĭ mulțĭ ani. Autorul nu putea trata un asemenea subiect de cât cu o singură condițiune: să aibă o inimă delicată. Bombăniturile aceleĭ poame acră de soacră, precum și țipetele uneĭ fetițe micĭ desgustând de d-l de Silly de căsătorie, el trăiește de 12 anĭ deperte de nevastă sa, când cu una, când cu alta. Dar,fără a și-o fi spus vr’o dată, ambiĭ soțĭ se iubesc ȇncă. Fata lor care prin gingășia sa este bucuria caseĭ, care duce de nas pe mumă sa și pe bunică sa, află că tatăl sĕŭ n’ a fost în America cum crezuze pâna atuncĭ. Dacă s-ar căsători ea, vor fi siliți să se vază părințiĭ sĕĭ, cel puțin în acea ḑi. Decĭ oferă mâna sa vĕruluĭ séŭ, un căpitan de spahis, care, voinic în fața inamiculuĭ, e foarte timid în fața uneĭ femeĭ. Când d-l de Silly a cerut portretul feteĭ sale, ea merge sĕ-ĭ ducă originalul, și se găsește în fața amanteĭ actuale a tatăluĭ sĕŭ. Acesta ‘șĭ face datoria, dă afară pe nemernica femee, și promite feteĭ sĕ meargă la soția sa. Vĕzêndu-se, amândoĭ soti, simt că se iubesc; dar o neîțelegere se ivește iar. D-l de Silly s’a bătut pentru o femee! Nu; el s’a bătut pentru nevastă-sa. Sócra pleacă, spre a lăsa pe toțĭ fericițiĭ. Eată o piesă, care poate fi foarte rĕŭ tratată de un autor fară delicateță de inimă. Dar piesa franceză e un cap de operă de delicateță, de voioșie, de gentileță. 
   Aducem ântêiŭ omagierele noastre d-lui Ioan Ghika. Se vede acum că dorința sa cea maĭ vie este de a înălța theatrul,și de a-l face să fie frequentat. E o datorie pentru toțĭ acei care au asistat la Daniel Rochat și la Bucuria Caseĭ, să spue la toțĭ: Mergeți la theatru, nu de patriotism, ci de plăcere.
   Piesele sunt perfect montate, și actoriĭ arată mare talent.
   A tout prince, tout honneur. Începem cu d-na Romenescu, care  juca pe sburdalnica,
dar inimoasa Cecilia. Cea maĭ mare laudă ce-ĭ putem da, e că d-sa care era atât de bine in Lea, nu a lăsat să se vază în Cecilia nimic din ceea ce fasese în Lea. Tonul sĕû era copilăresc, ca și gesturile sale, ca și mâniile sale. Ne așteptam la triumflul minunat al d-neĭ Romanescu, dar nu ne așteptam la o Romanească blondă. Perfectă de gingășie in tot rolul, d-na Romanescu a exprimat minunat durerea in momentul ce tatăl e silit să rosească în fața feteĭ sale. D-sa n’are rivală între actricțele tinere.
    E mare progres cu d-ra Gavala, atât în gesturĭ cât și în întonațiĭ.
    D-na Poenaru ne-a dat o soacră minunat de îmbufnată și o bunică minunat de bună pentru nepoata sa. Maĭ slabă d-na Pătrascu; interpretațiunea d-sale a fost ênsĕ suficientă. Dar s’a înșelat o dată in mod comic când citind un bilet de la chiar bărbatul sĕŭ, a pronunțat : plec în căsătorie pentru plec în călătorie. Rolul bărbatuluĭ era ținut de d-l Manolescu. Ne-a părut rĕŭ de a vedea pe d. Manolescu în Monte.Castro și în Două orfeline. (Que diable allait-il faire dans cette galère?) Dar d-șa a fost admirabil în Bucuria Caseĭ.
    D-l Iulian a avut în rolul căpitanuluĭ timid un mare și meritat succes. Zăpăceala omului timied a fost asa de  bine făcută, în cât la început uniĭ s’aŭ înșelat, crezȇnd că nu știe rolul.
    D-l Costescu, care juca rolul unuĭ tȇnĕr de lumea mare, fanfaron de vițiu, a fost bine ș’am dori să-ĭ vedem încredințate rolurĭ maȉ împortante.
Marți s’a jucat, dimpreună cu Bucuria Caseĭ, Paharul cu apă, care presintă o situațtiune foarte de spirit, iar Joĭ, Margot Contesa (trebue ȇnsȇ pusă nu la finitul, ci la începutul spectacoluluĭ.) Interpretațiunea bună. Manolescu foarte bine în Paharul cu apă.
                                                                                                B. Florescu



